marți, 23 noiembrie 2010

23 noiembrie 2010

Era ziua ei de nastere. Astazi implinea 26 de ani, era in florea varstei, avea un copilas de crescut in varsta de numai 1 anisor, dar Dumnezeu a vrut s-o ia mai devreme la El, acolo sus, in Cer. Am fost la cimitir azi de dimineata cu un buchetel de flori roz sa o inveselim putin si sa ne vada ca jos, pe pamant nu am uitat-o si ca ne pasa.
Aproape ca nu ma pot convinge de faptul ca nu mai e, desi vad ca biroul e gol, telefonul nu mai suna sa vorbim sa vedem ce mai avem de facut, e-mailuri de la ea nu mai primesc sa traduc ceva sau sa ma amuz de ceea ce imi trimitea, cum facea ea de obicei, nu se mai intampla nimic de genul acesta. Totul e pustiu, peisajul e trist, iar e lipseste din tot. Deja mi-e dor sa o aud cum povestea, cum se umplea biroul de zambetul si voiosia ei, de agitatia pe care o crea, de viata pe care ne-o inspira...mi-e dor de bunatatea ei, de glasul ei de copila, de accentul ei aproape pur spaniolesc, de discutiile noastre intime ca intre fete, mi-e dor de tine Carminush...
O vazusem inainte cu cateva zile sa moara, venise la birou si abia se tinea pe picioare, abia manca din sandwis-ul preferat si abia vorbea. Nu credeam ca se va intampla nimic rau, am crezut pana in ultima clipa in vindecarea bolii ei, dar in zadar, a fost invinsa de cea mai cumplita si nenorocita boala, cancerul.
Si cum tineam sa trec pe la copilas sa ii aduc ceva in dar pentru ziulica lui de nastere, m-am pornit la drum si am ajuns in fata casei, unde ea ma astepta sa imi deschida poarta. Doamneee, era atat de slabita, nepieptanata, trista, cred ca abia se trezise. M-a poftit in casa, s-a asezat cu greu pe fotoliu si am stat de vorba pana ce s-a trezit baietelul. Ce copil frumos, ce creatura plapanda si prietenoasa!
M-am jucat putin cu el, a incercat si ea dar nu a reusit prea mult, dupa care s-a fortat sa il ia putin langa ea. A reusit, l-a tinut in brate, invatandu-l sa bata din palmute si sa spuna: Da-da-da, mama mea, mamica mea, te iubesc asa de mult, iar ca tine in lumea asta, nu exista nimenea, da-da-da (atunci mi-au dat lacrimile) pentru ca ramasesem profund impresionata de efortul ei si emotionata de atata iubire. Atunci am vazut-o pentru ultima oara...
Moartea ei a lasat un mare gol in urma, m-a socat si m-a devastat total, incat nici azi nu pot sa accept, dar cu timpul sigur ma voi resemna. Au fost momente grele, sfasietoare, pline de durere si lacrimi, dar pana la urma ma consolez ca ea este sus, printre ingeri, m-a vazut ca am fost alaturi de ea si cu siguranta intr-o buna zi ne vom revedea.
In pofida marelui chin de durere, am gasit puterea sa ii scriu si cateva randuri pe care i le-am lasat langa capsorul intins pe perna alba odihnindu-se de ieri, 22 noiembrie 2010 inainte pe vesnicie. Le voi reda in cele ce urmeaza...
Draga mea amica Carminush, vei ramane in gandul meu toata viata, amintirea ta ma va insoti pururi atat la birou, pe strada cat si acasa (in casuta ta) si mai ales in sufletul care nu te va uita niciodata.
Dumnezeu s-o ierte si s-o odihneasca in veci!
Catre Tine se inalta Doamne
Suflet bun si bland de fata
Cate-o treapta, cate-o treapta
E Carmina, fiica ta nevinovata.
Fata mamii
Fata tatii
Mama scumpului odor
Care plange de-al sau dor.
E copila muribunda
Care zace ca o zana.
E un inger care vine
In Imparatie, Sus, la Tine.
Invredniceste-o Doamne cu iertarea Ta
Si odihneste-i sufletul in veci
Chiar daca tu, iubita noastra, in nefiinta treci
NOI NICIODATA NU TE VOM UITA!

7 comentarii:

  1. trist!
    niciodata nu voi intelege de ce se duc oameni de care aveam nevoie si sunt atatia batrani singuri pe strada care asteapta sa moara si poate dupa care nu ar suferi nimeni...stiu suna egoist!

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne, Doamne, Creatorule si Ziditorule a toate, Cel ce ai pus in sufletul omenesc puterea dragostei ce leaga inimile apropiate si ne-ai dat noua, ca pe o sete, trebuinta de a ne cauta semeni, spre a ne impartasi aceleasi ganduri si simtiri, insuti Tu, Preabunule Doamne, cauta cu indurare spre durerea grea care-mi framanta astazi fiinta, ca si oarecand durerea care a lovit pe proorocul si imparatul David care, la stirea mortii prietenului sau Ionatan, astfel jelea: "Munti din Ghilboa! Nici roua, nici ploaie sa nu cada peste voi! Cum au cazut vitejii in mijlocul luptei ?! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale, ma doare de tine, frate Ionatane! Tu erai placerea mea, dragostea ta catre mine era uimitoare!".

    Asculta Doamne, rugaciunea pe care eu, smeritul, Ti-o inalt din inima curata, dar franta de durere, precum ai ascultat rugaciunea Fiului Tau si Mantuitorului nostru. Care venind in Betania si afland mort pe prietenul Sau Lazar, S-a intristat cu duhul si-l plangea in fata iudeilor, care vazandu-L au grait: "iata cat il iubea de mult!".

    Da, Doamne, sufletului roabei Tale, Carmina-Eleni ,iertare pacatelor cate ca un om, cu stiinta sau fara stiinta, a savarsit in aceasta viata si-l asaza pe el in cortul dreptilor si sfintilor care din veac au placut Tie,- ca Dumnezeul milei si al indurarilor esti si binecuvantat in vecii vecilor. Amin!

    Monica, nu putem decat sa ne rugam pentru sufletele celor adormiti, chiar daca Dumnezeu ii cheama mai devreme sau mai tarziu. Asta e viata, foarte relativa si nu stii niciodata cand iti vine randul...

    RăspundețiȘtergere
  3. Dumnezeu stie de ce a trebuit sa fie asa, nimic nu se face fara voia Lui, poate ca asa a fost mai bine!
    multumesc pentru vizita si pentru cuvintele frumoase >:D<

    RăspundețiȘtergere
  4. Asa este Lavinia, nu noi judecam ci Domnul Dumnezeu, si poate ca pentru ea a fost o usurare, deja nu mai putea duce atat chin...Dumnezeu s-o odihneasca!

    RăspundețiȘtergere
  5. Unde nu este nici durere, nici intristare, nici suspin...

    RăspundețiȘtergere
  6. Acolo unde este viata fara de sfarsit...chiar astazi ne ducem cu o coronita de cimitir

    RăspundețiȘtergere
  7. Dumnezeu sa o odihneasca in pace....atat de trist....un inger a lasat un ingeras pe pamant...as vrea sa nu mai citesc asa ceva....:(..ma doare sfletul...:(

    RăspundețiȘtergere