vineri, 10 septembrie 2010

Nu sunt scriitoare, nu sunt poeta, nu sunt critic, nu sunt artista, nu sunt decat eu, un simplu om care traieste viata cat se poate de frumos, asa cum vine ea, cu bune, cu rele, cu valuri sau linistita.
M-am decis sa scriu, sa dedic acest blog mie insami, trairilor mele, pataniilor, evenimentelor speciale din viata mea, sentimentelor, intamplarilor, in sfera incidentelor petrecute. Peste ani, vor ramane consemnate si voi sti ca poate cineva le va citi, eu sigur le voi reciti si uite asa incepe...

Din fel cum se comporta oamenii cu tine, din intamplarile cotidiene, din atatea situatii de viata, rezulta ca ramai cumva marcat de ceva anume, poate de un sentiment de bucurie, de tristete, de admiratie, poate de-o stare de bine, poate de-o amintire, de un dor nebun s.a.m.d. Ei bine acest lucru eu il traiesc de multe ori si de exemplu asta mi s-a intamplat astazi cand am fost la Facultatea de Drept sa imi ridic diploma de licenta.
...plec eu de la serviciu, imbracata sport, cu castile puse ascultand muzica la radio si ma intrept spre facultate (in prealabil ma ghidase o fosta colega unde trebuie sa ma adresez, desi eu mai fusesem o data acolo. Si vazandu-ma ajunsa, m-am asezat la rand, am intrebat pe o fata daca sta pentru eliberarea diplomelor de licenta si mi-a raspuns ca da (terminase Facultatea de Filosofie, mi-am dat seama ulterior).
Si cum spuneam, m-am asezat la vesnica imbulzeaza studenteasca sa astept sa imi vina randul pentru a-mi ridica diploma, dar nu ajung bine in fata ghiseului ca imi spune doamna aceea o aberatie cat ea de ciudata: dupa ce i-am spus numele, s-a uitat fix la mine si m-a intrebat: "Sunteti sigura domnisoara?" si i-am raspuns firesc ca da, dandu-i apoi buletinul de identitate. M-am uitat cam surprinsa la ea, cu un zambet printre buze, in timp ce ea cauta in mormanul cu diplome. M-a luat pe neasteptate cu intrebarea aceea seaca, pentru ca nici eu nu stiu ce a vrut sa spuna, poate ca a vrut sa glumeasca putin, poate ca vroia sa ma ia la misto pentru ca nu ii dadusem buletinul din prima asa cum de altfel trebuia, dar cert este ca acum ma amuza incredibil aceasta patanie. Bine ca nu era una dintr-alea care se infurie, se enerveaza, se uita urat la tine sau tipa si ma trimite aceasta doamna la Serviciul Social, la Departamentul de Contabilitate dupa care ma intorc sa semneze de primire. Dupa ce am alergat prin curtea facultatii, in stanga si in dreapta, reusesc sa finalizez operatiunile si la un moment dat, in timp ce mergeam eu tantosa cu castile puse la urechi, ma blocai, ma pierdui. Unde? Pai ma ratacisem prin labirintul coridoarelor si nu mai stiam incotro s-o apuc, pe unde sa ies, sa revin in cladirea initiala. Si deodata asa cum stateam eu locului si cu privirea nedumerita, ma vede un profesor, inalt, imbracat intr-un costum negru cu camasa alba, cu o servieta in mana si ma inteaba cu un aer prietenos ce anume caut. Isi daduse seama clar de faptul ca ma ratacisem. I-am spus eu ce caut si el imi spuse pe unde trebuie sa o iau sa ajung din nou la destinatie. Trebuia sa urc niste scari si in timp ce le urcam mai mult in graba sa nu ma prinda de la urma, acesta era chiar in spatele meu si imi spuse:
- Dar de ce va grabiti domnisoara?...E timp pentru toate.
Iar eu ii raspuns, gandindu-ma in cazul meu ca intr-adevar aveam timp:
-Sigur ca avem timp, uitandu-ma si la ceas.
Si iar imi da o replica, asa ca pe un ton melodios:
- Nu va mai grabiti domnisoaaaraaa, vorba moldoveanului: Insetisor mai, insetisoar mai!...
iar eu i-am raspuns:
Asa este, incetisor, dar sigur...si apoi mi-am continuat mersul grabit.
Si in sfarsit, dupa 3 ani de munca, de studiu, de eforturi depuse in timpul facultatii, am primit si eu recompensa pe care o asteptam.
Ufff, inca o diploma la colectie, dar ce spun, o diploma?...de fapt si de drept, erau acolo 3 diplome...cea de licenta, una pentru limba franceza si alta pentru limba engleza eliberate de Facultatea de Limbi si Literaturi Straine. Cand am vazut aceste diplome, nu imi venea a crede, mare mi-a fost uimirea, bucuria, entuziasmul si de ce nu, chiar mandria ca am terminat o facultate, licentiata in stiinte administrative si ca mi se demonstreaza calitatile lingvistice la limbi straine, trei la numar ca sa ma laud putin...glumesc, mai mult decat asta, simt o emotie in suflet, o palpitatie si chiar o urma de nostalgie ca s-a terminat. Oricum, e bine ca sunt la master, printre fosti colegi si studiez ceea ce imi place.
De bucurie am sunat-o pe mama care m-a felicitat pentru aceste merite si s-a bucurat alaturi de mine. Pana la urma, pare ceva normal sa iti iei aceasta hartie, dar la inceput, cand o tii in mana si o vezi iti aduci aminte de tot ceea ce a insemnat facultatea si chiar nu ai cum sa nu te mandresti cu toate ca de multe ori nu te ajuta cand ai nevoie, insa important este sa o ai si atat.
Asadar, aceasta zi a fost una dintre cele mai frumoase zi din viata mea, dupa eliberarea diplomei de traducator.
Bucuriile sunt multe si frumoase, dar aceasta de azi, este unica.
Si uite asa ma intorc eu la birou, cu aceleasi casti in urechi, bucurandu-ma de muzica pe care o ascultam in voie si de fericirea ce-o aveam in suflet....si ce bine era...

3 comentarii: