Munci d-ale vietii

Mda, e 28.09.2010 si iar nu am mai scris de ceva vreme...toate parca se suie in capul meu, care doar asta stiu sa faca: sa primeasca ordine si apoi sa le execute, dar m-am obisnuit: sa merg zi de zi de luni pana vineri la birou, sa muncesc, sa alerg in stanga si in dreapta, sa primesc comenzi de traduceri, ma refer la traducerile pe care le efectuez in scop personal si alte nimicuri, lucruri de rutina, eh, dar bine ca sunt si astea, ma ajuta sa ma intretin si sa profit de viata. Oricum, cheful de munca il am, cateodata mi-l pierd foarte usor; placere si bucurie de a sta de vorba la telefon in pauzele de masa cu mama, cu prietenul sau cu alti amici sunt si ele din plin, deci pot spune ca zilele trec si trec in mod banal, chiar daca afirm asta dupa intamplari, dupa ce timpul s-a scurs. Parca suntem mai inteligenti, mai constienti, mai "luminati" la minte dupa ce am realizat ferm ca a trecut o patanie, un eveniment, s-a scurs o clipa unica din viata si astfel gandim mai profund sau cel putin asta mi se intampla mie, gandesc in detaliu ceea ce se petrece cu mine, cu ceilalti si cu situatiile de viata, dupa ce, hai sa il numim "obstacol" trece. Sta in firea lucrurilor sa fie asa, dar uneori e cam tarziu sa mai gandim logic cum ar fi trebuit sa se intample ceva, cum ar fi fost ok sa reactionam in fata cuiva intr-o anumita imprejurare s.a.m.d.

Parca si acum imi rasuna in minte sirul nesfarsit de : "Ce prost am fost eu atunci, puteam sa fi facut asa..." sau "Vaaaii da' cum de-am putut sa zic eu asa ceva" etc si iata cum apar aceste semne de intrebare care ne macina putin constiinta, dar bine ca ne stimuleaza invatarea caci de aici se naste spiritul de observatie, atentia concretizata in actiunea de invatare din greseli, neatentii, incidente, accidente etc.

Ar fi grozav ca multi dintre noi care gresesc, sa invete ori de cate ori "calca stramb" sau sa invete din greselile altora, exemplele bune ale celorlalti, dar din nefericire repetitia este mama relelor invataturi , in aceste cazuri.

Ar fi ideal sa "vanam" cat mai mult bine, sa facem cat mai mult bine, sa invatam din latura buna si pozitiva a vietii , a greselilor pe care trebuie sa ni le asumam asa cum vin ele, chiar daca in prima faza le negam si nu vrem sa ne facem responsabili.

Din punctul meu de vedere, ar trebui dupa o anumita varsta sa se puna un deosebit accent pe dezvoltarea unui obiectiv personal, pe colaborarea dintre tine si ceilalti oameni care te inconjoara, atat cat se poate sigur, in cel mai bun sens de a-ti fi bine, de a te simti multumit si impacat, caci ce poate fi mai bine si mai frumos decat sa ai sufletul si mintea linistite?

Fa binele de care vorbeam mai sus, bucura-te alaturi de ceilalti, prieteni, familie, colegi, ajuta-ti semenii, razi cu oamenii care iti impartasesc o adevarata bucurie, canta alaturi de un cor, intristeaza-te cand vezi atatia saraci in jurul tau si apoi gandeste-te cum i-ai putea ajuta, sufera si tu alaturi de suferinta celor apropiati si cu toate acestea fii om cu tine insuti si increde-te in puterea ce vine de la Dumnezeu, fiindca ce ne-am face noi de n-am avea o forta spirituala care sa ne ajute sa ne mentinem, sa traim in trup zi de zi cu bucuriile si necazurile care ne sunt date sa le intampinam??? Greu de spus ce ne-am face, dar usor ar fi sa incercam sa facem cat mai mult bine oamenilor care realmente au nevoie de noi si apoi sa ii multumim lui Dumnezeu ca ne-a inzestrat pe fiecare cu aceasta pace interioara, pe care ar trebui sa o cautam zi de zi in camaruta sufletelor noastre si apoi sa culegem roadele sale.

Stau si realizez ca pana acum, la varsta de aproape 23 de ani am avut ocazia sa cunosc lumea din acest oras mare, asa cum este ea, mai buna, mai profitoare, mai prietenoasa, mai dusmanoasa. Am intrat si eu in contact cu multe feluri de oameni atat romani de-ai nostri cat si straini, spanioli, francezi, englezi, am fost plecata si in strainatate, am fost scolita si am avut aici alte orizonturi deschise si uite asa ma dezvoltam si eu profesional si in acelasi timp, personal. Judecata mea stie acest lucru, da, acesta a fost inceputul dezvoltarii mele si mai apoi analizeaza constructiv evolutia pentru a le imbina armonios cu latura sufleteasca. Ei bine, omul este alcatuit din aceste doua structuri: cea fizica si cea sufleteasca, care ar trebui sa intre in contact zi de zi in modul cel mai armonios posibil, dar de multe ori nu se intampla asa si astfel ne plafonam, uitam de noi, de sentimentele noastre, de credinta noastra si cel mai rau e ca uitam practic de noi insine. Atunci e cand nu mai contam si asta se poate intampla din cauza atator motive, dar minunat ar fi sa intelegem aceasta schema a imbinarii fizico - sufleteaca si macar sa ne ingrijim o clipa, nu mai mult. Eu cred ca sigur ne va fi mai bine.

Mda, as mai scrie si nu as mai scrie, cred ca deja in capul meu se urca incet - grabis, somnul si mai bine sa ii fac loc, fiindca maine ma asteapta o noua zi...